| REZUMAT: |
Cu toate că refuzul medical nu este o problematică nou apărută în colaborare medic-pacient, aceasta a
devenit o tematică mult mediatizată în urma contextului generat de pandemia COVID-19. Un subiect
controversat și la ordinea zilei l-au constituit reprezentanții anti-vaxx: o mișcare a oponenților vaccinării. În
timp ce publicațiile medicale prezintă frecvent cazuri de reapariție a unor boli considerate prevenibile prin
vaccinare, oponenții vaccinării susțin faptul că profilaxia prin vaccinare ar veni cu mai multe costuri asupra
sănătății și a calității vieții, în general, decât cu beneficii. Deși sunt antivaccinişti care se opun doar anumitor
tipuri de vaccinuri – precum cei care s-au opus vaccinării cu serul bazat pe ARN mesager, această mișcare are
o istorie îndelungată. Încă de la producerea primelor produse vaccinale a existat un anumit procentaj din
populație care s-au opus vaccinării total sau parțial, aceștia au primit numele de antivaccinişti4. În timpul
pandemiei s-a făcut o distincție între persoanele care duceau o propagandă fermă pentru refuzul vaccinurilor
și cei care încă nu luaseră o decizie clară, fiind numiți „ezitanți”5. Un alt aspect pe care trebuie să-l remarcăm
este faptul că grupul anti-vaxx, nu este unul uniform, ci cei care se opun vaccinării au motive foarte variate:
motive personale, religioase, bazate pe unele date științifice și interpretări ale acțiunii serului vaccinal asupra
imunității și asupra organismului, în general, și temeri privind existența unor mecanisme de control ale
populației. Iar, după cum este de așteptat, comportamente de necomplianţă și refuz medical în spațiul clinic,
își pun amprenta și în contexte terapeutice, nu doar profilactice. |
|