| REZUMAT: |
În secolul al XXI-lea, întregul univers cultural începe să graviteze în jurul
comunicării, mai precis, în jurul discursului. Se poate vorbi de o reducere generalizată
la discurs: ştiinţa a devenit un discurs riguros şi sistematic; arta a devenit un discurs
figurat; filosofia a devenit o analiză a discursului.
În acest sens C. Sălăvăstru în „Raţionalitate şi discurs. Perspective logicosemiotice
asupra retoricii”, descrie acest peisaj teoretic, intelectual şi cultural astfel:
Neîndoielnic, secolul nostru este dominat de această „tiranie” a logosului, de puterea
imensă a discursivităţii, putere în care regăsim, deopotrivă, şi marile virtuţi ale
limbajului, dar şi marile vicii ale lui. Este acesta motivul pentru care investigaţia
limbajului este una dintre cele mai acaparatoare în cultura contemporană.
În studiile care abordează direct sau tangenţial problematica eşecului în
comunicare, se utilizează în mod curent termenii de obstacol comunicaţional,
distorsiune sau perturbaţie în comunicare. Aceşti termeni însumează în fapt orice
categorie de factori perturbatori, care prin impactul produs asupra comunicării
determină manifestarea unor dificultăţi în realizarea eficientă a acesteia, fără a se
realiza o distincţie clară a acestora, sensul termenilor „barieră” şi „blocaj” în
comunicare fiind adeseori suprapus. |
|