Omul și lumea înconjurătoare în cultul Bisericii Ortodoxe

Autori

Marian MIHAI

Rezumat

Lucrarea de față își propune să surprindă omul și lumea înconjurătoare, așa cum sunt văzute în cultul Bisericii. Omul nu viețuiește izolat, ci „este direct legat de aproapele său, de societatea căreia îi aparține și de mediul natural în care trăiește”.

În ce ar consta noutatea unui astfel de demers? În teologie s-a vorbit și se vorbește mult despre Dumnezeu, despre om și universul în care acesta își duce existența, așa încât s-ar părea că lucrarea de față nu-și mai are rostul sau ar fi un adaos de prisos la multitudinea de lucrări pe această temă.

Noutatea pe care o propun – și, în același timp, baza ideilor din prezenta lucrare – o leg de Cel care a întemeiat cultul Bisericii – Hristos Domnul. De asemenea, găsesc ziditor și nou demersul de a insista și a ne apleca cu multă râvnă la slujbele Bisericii: Dumnezeiasca Liturghie, Sfintele Taine, ierurgiile – ele vor constitui baza pe care se va clădi această lucrare a mea.

Omul și lumea înconjurătoare în cultul Bisericii Ortodoxe

Descărcări

Publicat

8 februarie 2024

Licență

Creative Commons License

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Detalii despre formatarea publicării valabile: Ebook-PDF

Ebook-PDF

ISBN-13 (15)

978-606-37-2039-0

Detalii despre formatarea publicării valabile: Tipărit

Tipărit

ISBN-13 (15)

978-606-37-2014-7

Dimensiuni fizice

Cum cităm

MIHAI, M. (2024). Omul și lumea înconjurătoare în cultul Bisericii Ortodoxe. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/3224