| SUMMARY: |
Oh, nevinovate cititor, care răsfoiești cu o supărătoare indiferență paginile
îmbibate în lacrimile amarnice ale destăinuirii unor condiții umane înduplecate, te
întreb cu sentimentul dojenirii, ai trăit vreodată ascultând strigătele disperate ale lui
Rigoletto, clovnul curții care, dându-și seama de ademenirea și dezonoarea fiicei sale,
Gilda, de către stăpânul său duce,– iese din rolul său de cabotin și strigă slujitorilor
care au ticluit răpirea Gildei: „asasinii, asasinii!?, strigătul lui reverberând până la
urechile ducelui. Reții momentul tragic-amarnic al operei? Da sau nu? Ori, ai putut
privi fără consimțământul pasional pe bietul Petrușka, trupul lui neînsuflețit azvârlit
în piața târgului de către bădăranul Maur, rivalul lui brut în dragoste față de balerina
trupei de marionete ale tainicului vrăjitor al iarmarocului? Da sau nu? Și ai urmărit,
măcar în treacăt, schimbul esenței caracterului și virtuții cabotinului Thomas Beckett
care, din moftul de neclintit al lui Henrik al II-lea, va fi numit prin lege arhiepiscopul
ținutului, devenind astfel adversar, de la egal la egal, al regelui, și care suportă mai
bine moartea decât să-l batjocorească pe Dumnezeu, în slujirea căruia s-a angajat
trup și suflet, schimbându-și esența de cabotin cu acea de Arhiepiscop? Da sau nu? |
|