| SUMMARY: |
Paradigmele educaţionale actuale încearcă să rezolve diferite probleme şi nevoi ale societăţii, aflată într-un proces accelerat de schimbare, de evoluţie. Astfel, pedagogia contemporană încearcă să facă faţă solicitărilor care vin din lumea socio-economicului, să facă faţă noilor probleme ale lumii postmoderne, aducând propuneri şi
soluţii educative noi, multe dintre ele rămânând în simplă fază de proiect, altele fiind, însă în fază experimentală. Într-o lume a eclectismului, a diversităţii, a holismului, a inter-, multi-, transculturalismului şi globalizării, educaţia pare a fi într-un moment de criză, criză prevestită, de altfel, încă din 1968, de Phillips Coombs şi susţinută şi în prezent de mulţi oameni de ştiinţă pentru diferite domenii ale macrosocialului (criza politică, criză de regim, de raţionalizare, de autoritate, economică etc.), dar şi de diferiţi psihopedagogi cu referire la învăţământ (Frangopol, 2002, pp. 8-11). |
|