MORARU Valeriu-Alexandru
ISTORIA COMUNITĂȚILOR SEFARDE DIN ROMÂNIA DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI

 
  TEOLOGIE, ISTORIE, DOCTORAT
   
  978-973-595-664-6
  2014
 
  FULL E-BOOK
Format: add to cart
   
SUMMARY: Istoria evreilor sefarzi reprezintă unul dintre cele mai interesante arealuri de studiu în interiorul vastului domeniu al istoriei evreilor europeni. Civilizaţia pe care au creat‐o în Peninsula Iberică şi pe care au răspândit‐o în cele cinci secole de exil, dar şi modul în care soarta lor a rămas legată de cea a noii lor case, a Imperiului Otoman, nu pot decât să fascineze şi să atragă cercetătorul. În ceea ce priveşte istoria acestei comunităţi pe teritoriul actual al României, vom spune doar că, în secolele al XVIII‐lea şi al XIX‐lea, sefarzii au făcut parte integrantă îndeosebi din viaţa unor mari oraşe precum: Bucureşti, Timişoara, Lugoj, Alba Iulia, Craiova, Drobeta‐Turnu Severin, lăsându‐şi amprenta asupra evoluţiei lor urbane şi sociale.
Duplicate entry '10805686-editura' for key 'PRIMARY'