PAUL Adrian Gh.
VIAŢA, PERSONALITATEA ŞI ÎNVĂŢĂTURA ASCETICO-MISTICĂ A SFÂNTULUI MACARIE EGIPTEANUL

 
  TEOLOGIE
   
  973-610-352-8; 973-7867-09-2
  2005
 
  SOLD OUT
  pcs. add to cart
   
SUMMARY: Cuvânt înainte. Tânărul Adrian Gheorghe PAUL, absolvent al cursurilor de doctorat în Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti, prezintă ca proiect de teză de doctorat în Teologie, tema <>. în perspectiva unei autentice abordări şi a importanţei covârşitoare asupra temei, autorul prezintă sistematic şi într-un mod academic, sub formă de lucrare, viaţa, activitatea, marea personalitate şi învăţătura ascetico-mistică a unuia dintre cei mai remarcabili Părinţi ai deşertului egiptean, Sketis, din prima şi a doua jumătate a secolului al IV-lea, Sfântul Macarie Egipteanul, pe care le justifică în Teologie prin importanţa temei, competenţă teologică de înalt nivel academic şi printr-o vădită originalitate de fond şi formă la modul exemplar al cuvântului. Lucrarea se deschide cu o introducere în tema tratată, în care cititorul este atenţionat de autor asupra metodei folosite, asupra contextului cultural teologic şi spiritual-duhovnicesc unde apare şi se afirmă Sfântul Macarie Egipteanul (n. 300 - d. 390) ca cel dintâi reprezentant al misticii creştine, cu idei şi concepte care au înrâurit întreaga spiritualitate răsăriteană ortodoxă şi creştină, în general. Aprofundarea temei este structurată în capitole şi subcapitole, formulate succint, semnificativ şi vocativ, grupate sistematic şi analizate cât se poate de academic, uşurând astfel urmărirea ideilor şi evidenţiind esenţialul problemei. [...]