FRUNZĂ Mihaela
IDEOLOGIE ȘI FEMINISM. EDIȚIA A II-A

 
  ISTORIE, FILOSOFIE
   
  978-973-595-655-4
  2014
 
  SOLD OUT
  pcs. add to cart
   
SUMMARY: Datorită tematicii sale, această lucrare nu putea avea decât un caracter interdisciplinar. Domeniile de la care se revendică în mod special sunt pe de o parte teoria/filosofia politică, pe de altă parte filosofia, cu accente în unele capitole pe filosofia aplicată. Cartea începe cu o trecere în revistă a principalelor teorii şi reprezentante ale feminismului liberal contemporan. În primul capitol, ele au mai degrabă un caracter informativ şi introductiv (dată fiind şi relativa ignorare a textelor şi temelor în contextul filosofiei politice româneşti), urmând ca în capitolele ulterioare să se detalieze şi să se aprofundeze aspectele legate de caracterul său ideologic. O altă precizare metodologică care se impune este că, precum toate doctrinele politice „vii“, feminismul liberal nu s-a manifestat şi dezvoltat în izolare, ci în strânsă legătură (adesea de natură conflictuală) cu mişcarea feministă în ansamblu, sau cu celelalte „familii“ de feminisme din interiorul ei (radical, marxist, postmodern etc.). Suplimentar, parcursul său a fost şi este fracturat de legăturile contextuale cu celelalte mişcări politice, în particular cu cele anti-feministe, sau cu evoluţia internă a societăţii americane şi a celei globale.